Dragii mei în Dumnezeu,
crăciunul este perioada bucuriei în întreaga lume. Cu ocazia bucuriei și evenimentului de bun augur a nașterii Lui Hristos, vă trimit salutările mele cordiale și binecuvântări călduroase. Doresc fiecare dintre voi să vă nașteți în Hristos, căci Puterea Hristică este tot de ce are nevoie întreaga Creație. Învățați să trăiți în această Puterea a Maestrului și atunci veți fi cu adevărat binecuvântați. Aduceți-vă aminte de memorabilele cuvinte ale Lui Hristos – “Eu sunt Lumina lumii: Cei ce mă urmează, nu vor mai merge în întuneric, ci vor avea Lumina vieții.“ Aceste cuvinte nu s-au rostit în vânt. Ele sunt tot atât de adevărate azi, precum au fost acum două mii de ani; însă noi le-am uitat, precum am uitat și adevărata lor importanță.
“Lumina vieții“ este în voi, ba mai mult, voi trăiți datorită acestei lummini – fie că vă dați seama de acest lucru sau nu, dar aceasta este o altă chestiune. Fiecare dintre voi a avut o experiență cu acea Lumină sfântă. Tot ce trebuie să faceți acum este să trăiți în contact constant cu Lumina sfântă – Lumină care nu a fost creată și nu are umbră, care este eternă și inegalabilă. Întreaga creație a luat ființă din aceeași Lumină – iar acea lumină strălucește în fiecare inimă. Toate sunt de natură divină, iar religia este expresia divinității care deja există în om.
Această Lumină a vieții trebuie să se manifeste în viață. Fiți martorii Luminii vieții, nu doar în voi înșivă, ci de asemenea și în alții, căci aceeași Lumină strălucește peste tot și nu este niciun loc unde ea nu ar exista. Odată ce ați primit această lumină și învățați să trăiți prin ea, întreaga voastră viață se va schimba. Iubirea va pătrunde întreaga voastră ființă si va izbucni mai departe din toți porii trupului vostru, transformând fiecare bucată de murdărie în aur pur.
Lubirea- trebuie să știți, este în același timp și mijlocul și scopul vieții. Iubirea, viața si lumina sunt diferitele fațetele ale aceleiași Divinități unice. Încercați să deveniți canalul Divinității, iar Divinul va curge apoi prin voi. Acest lucru nu este imposibil, ci este culmea tuturor eforturilor umane.
În această lume materială, există necesitatea de a ne ocupa de materie. Trebuie să facem tot ce e mai bine cu învelișul material și lumea materială dată. Ea servește un scop înalt în Planul Divin de evoluție. Este scara prin care spiritul poate să urce deasupra conștiinței trupului și să intre în lumea de dincolo – tărâmul spiritualității – habitatul său nativ. Învățați să faceți tot ce e mai bun din mijloacele primite și în mod sigur, așa cum după zi urmează noaptea, victoria va fi a voastră.
Un creștin adevărat s-ar cuveni și trebuie să-și ducă zilnic “crucea”. Crucea reprezintă corpul fizic, stând în picioare, cu brațele întinse. Trebuie să vă ridicați deasupra conștiinței trupului! Trebuie să renașteți în împărăția Lui Dumnezeu, prin a vă retrage din corpul fizic, adică asta înseamnă a muri. “Doar dacă renașteți, puteți intra în împărăția Lui Dumnezeu.“ Voi trebuie să știți cum “să muriți” zilnic, încât să fiți în stare ca să vă bucurați de viața eternă, dincolo de timp și spațiu.
Aceasta este marea lecție care a ajuns de sus la noi din cele mai vechi timpuri și ne este data în această perioadă a anului și eu o repet insistent, încât să puteți deveni canalul viu al Puterii Hristice, și să lucreze ca în trecut, căci noi avem promisiunea Lui: “Nu vă voi părăsi niciodată, nici după sfârșitul lumii.”
Având în fața voastră Anul Nou, vă doresc să faceți o promisiune fermă ca să atingeți tot ce e mai măreț și bun în viață și eu vă asigur fără să ezit , că Puterea Divină vă va conduce din întunecime în Lumină, de la minciună la Adevăr și de la moarte la nemurire.
Vă doresc încă odată un Crăciun fericit și un An Nou luminos și fericit.
În Dumnezeu, al vostru Kirpal Singh