Prelegerea Lui Sant Kirpal Singh, New Hampshire, USA, 17 octombrie 1972

Kabir spune: ”Nu am mai văzut încă niciun om fericit în această lume.“ Maeştrii ne explică de ce nu suntem fericiţi. Ei spun: ”Izvorul fericirii se află în voi, dar voi aţi căutat acest loc toată viaţa voastră în exterior, în mâncare şi băutură, în admirarea peisajelor frumoase, în savurarea muzicii şi în multe alte lucruri. Dacă v-aţi fi retras din afară şi v-aţi fi ridicat deasupra conştiinţei corpului, aţi fi găsit izvorul luminii.“

Maeştrii ne învaţă că omul are cea mai înaltă poziţie în creaţie. Noi trebuie să primim prima dată corpul omenesc pentru a veni în legătură cu acest izvor al tuturor bucuriilor, întregii fericiri şi întregii înţelepciuni. Acum ne identificăm pe noi înşine cu corpul prin simţurile care sunt orientate în exterior. Atenţia noastră este atât de identificată cu el, încât am uitat de propriul nostru sine. Aşa spun ei: ”Ridicaţi-vă în interior şi bateţi la uşa interioară“, asta fiind tot. Cât timp va exista acest corp? Câteva zile sau câţiva ani – oricum va fi, noi va trebui să-l părăsim. Aceasta este deci ocazia de aur, ca să găsim acest izvor de fericire care se află în noi. Putem să-l găsim doar dacă ne ridicăm deasupra conştiinţei corpului. Maeştrii vin şi ne învaţă: Pentru a vă ridica deasupra corpului, trebuie să vă retrageţi atenţia din exterior în interior. Atunci atenţia se retrage de jos din corp şi merge înapoi. Unde merge ea? Sus, căci locul sufletului se află în spatele ochilor. Când sufletul părăseşte corpul în momentul morţii, el se retrage întâi în spatele ochilor, înapoi (apoi merge din corp). Acolo curge apa vieţii, aici descinde.

Maeştrii li se adresează tuturor oamenilor cu aceleaşi cuvinte: retrageţi-vă vă rugăm atenţia înapoi de jos din corp, şi urcaţi sus. Aceasta e calea înapoi către lumină, aceasta e calea înapoi la Dumnezeu. Acest lucru l-au propovăduit toţi Maeştrii.

Această viaţă exterioară v-a fost dată pentru scurt timp, utilizaţi-o cât de bine.

Oricum, voi trebuie să vă părăsiţi corpul. Dacă voi trebuie să-l părăsiţi odată, de ce să nu începem încet de pe acum cu acest lucru? A părăsi corpul înseamnă ca să-l părăsim ca şi în momentul morţii: atenţia unui om care moare este retrasă, corpul este fără de simţuri, ochii se întorc în sus, iar sufletul părăseşte corpul. Spiritualitatea se numeşte: “O, omule, învaţă să-ţi părăseşti corpul“. Într-o zi oricum trebuie să-l părăsiţi – mai devreme sau mai târziu ; poate mâine, poate când aţi ieşit din camera aceasta, poate vă culcaţi să dormiţi şi nu vă mai treziţi niciodată. Somnul e numit: “sora cea mică a morţii“. Asta este în general. În afară de acestea, suntem ataşaţi ori de corp ori de lucrurile lumeşti, de familia noastră, cunoştinţele noastre, prietenii noştri şi plăcerile noastre lumeşti.

Dacă repetaţi o anume acţiune zilnic, aceasta devine obişnuinţă, iar obişnuinţa devine firea noastră, nu vă mai puteţi debarasa de acest obicei. Deci trebuie să facem ceva.

Poate spuneţi: “Noi am venit aici ca să ne bucurăm, şi în fiecare zi se vorbeşte despre moarte.“ Dar rezolvarea acestei întrebări este atribuţia voastră. Ce se va întâmpla dacă voi nu ştiţi nimic despre acest lucru? Odată tot trebuie să vă părăsiţi corpul. Ataşamentul devine tot mai puternic. De ce ? Ar trebui să răspundeţi la această întrebare. Renunţaţi la toate dorinţele. Detaşaţi-vă de dorinţele care se îndreaptă către lumea exterioară, către ceea ce posedaţi şi alte lucruri lumeşti. Lord Buddha spune: “Fiţi fără dorinţe!“ Sunt dorinţele care zi de zi vă leagă tot mai mult de lumea exterioară. Vă veţi scufunda. Cauza ataşamentelor voastre în exterior sunt dorinţele voastre.

Sub domnia lui Akbar cel Mare a existat un prim-ministru pe nume Wali Ram. Obiceiul la acea curte era că toţi miniştrii se ridicau în picioare când venea regele, şi nu se mişcau atâta timp cât regele nu se aşeza. Într-o zi Wali Ram a purtat un mantou, în care se afla un scorpion, dar pentru că regele venise între timp, el nu s-a putut mişca, căci aşa cerea respectul faţă de rege. Scorpionul l-a înţepat într-un loc, apoi în altul, apoi încă de trei – patru ori. El a rămas nemişcat. Când regele s-a aşezat, el a spus: “Ştiţi voi că scorpionul m-a înţepat de multe ori, dar că eu din ascultare faţă de rege nu m-am mişcat? Dacă mă gândesc că eu acum sunt prim-ministru, că am primit această înaltă slujbă, doar că mă supun regelui! Ce pot eu atunci să ating, dacă îi sunt supus Domnului?“ El şi-a dezbrăcat rapid mantoul, l-a aruncat de o parte, a luat-o la fugă şi s-a retras în sălbăticie. Pentru că regele îl iubea foarte mult, a trimis un ministru ca să-l aducă înapoi.

Cu toată convingerea, Wali Ram a spus: “Nu, această slujbă am încheiat-o, acum îl slujesc pe Dumnezeu.“ Până la urmă regele a mers personal la el şi i-a spus: “Iată Wali Ram, tu eşti prim-ministrul meu, tu eşti cel mai înţelept dintre toţi, te respect şi te iubesc, nu vrei să vii înapoi?“  “Nu, am început o altă slujbă, o slujbă mai înaltă decât cea de la tine.“ Regele a spus: “Bine, îţi dau tot ceea ce doreşti.“ Şi Wali Ram a spus: “Ce doresc eu? Atunci eu doresc, ca dumneavoastră să părăsiţi acest loc.“ Înţelegeţi ?

Indiferent care sunt dorinţele care ne leagă de lucrurile exterioare – dacă suntem prim-miniştri sau regi sau indiferent ce – omul doreşte să-şi îndeplinească dorinţele, iar ca să le îndeplinească, face orice, fie ele lucruri corecte, sau fie ele greşite. Maeştrii ne spun că noi nu ne putem detaşa de corp şi de lucrurile exterioare, atâta timp cât noi nu devenim lipsiţi de dorinţe. Bineînţeles că avem dorinţe, dar vă rog, detaşaţi-vă de dorinţe. Sunt doar dorinţele de lucrurile exterioare, care vă leagă. Dacă aveţi dorinţa de a-L recunoaşte pe Dumnezeu, veţi vedea, veţi fi neafectaţi(de lume).

Ştiţi ce se întâmplă? Respiraţia merge mai departe zi şi noapte. Zilele voastre sunt numărate! Maeştrii spun : “Respiraţiile voastre sunt numărate.“ Într-o zi ele sunt consumate. Respiraţiile se consumă şi noi suntem cu gândurile noastre la lucrurile exterioare, nu ne interesează, şi nu suntem conştienţi. Cu fiecare clipă viaţa noastră se scurtează. Timpul şi mareea nu aşteaptă după nimeni.

Este ca şi la un ulcior, din care apa se scurge picătură cu picătură. Ce se va întâmpla ? Într-o zi ulciorul va fi gol, toată apa curge din el. Exact aşa e cu numărul respiraţiilor noastre – ca şi în cazul picăturilor de apă, se scurg una după alta. Noi credem că devenim mai în vârstă, dar în realitate devenim mai tineri. Dacă un om are de trăit cincizeci de ani şi a trăit deja zece, îi mai rămân patruzeci de ani. Dacă au trecut douazeci de ani, atunci mai are treizeci de ani. Deveniţi deci mai în vârstă sau mai tineri ? Numărul anilor scade ! De aceea omul ar trebui să aibe în primul rând un ţel în viaţa lui.

Cel mai important lucru e să ştim: care este ţelul vostru ? Ţelul cel mai înalt al unui om este de a-L recunoaşte pe Dumnezeu. Timpul devine tot mai scurt. Precum voi staţi aici, aşa cred eu că aveţi între douăzeci şi şaizeci de ani. Dacă aveţi deja cincizeci de ani, vă mai rămâne un timp scurt. V-aţi atins deja ţelul ?

Unicul ţel este de a-L recunoaşte pe Dumnezeu. A mima ceva, nu are niciun sens. Vă păcăliţi pe voi înşivă şi pe Dumnezeu în voi. L-aţi văzut pe Dumnezeu ? L-aţi văzut ? Sunteţi sinceri cu El ? Dacă da, atunci e bine. Dacă nu, ...atunci ar trebui să ne grăbim. În  timpul scurt care ne rămâne, trebuie să dedicăm mai mult timp pentru ca să fim pregătiţi înainte de a ne părăsi corpul. Dacă timpul a trecut, trebuie să ne părăsim corpul. Ce se întâmplă dacă numărul respiraţiilor este consumat?

Acestea sunt lucruri generale, simple, fapte clare, nu sunt exagerări. Voi înşivă sunteţi propriul vostru judecător: Sunteţi sinceri cu voi înşivă? Sunteţi sinceri ? Aţi venit în legătură cu Dumnezeu? Această legătură vi s-a dat ca şi îndurare – prin îndurarea Domnului, vă spun eu. Noi nu am meritat-o. Fiecare a primit ceva, dezvoltaţi acest lucru, atunci va spori.

Cunoaşteţi pilda lui Hristos? Un om bogat i-a dat unui bărbat cinci taleri, altuia doi taleri, iar unui al treilea i-a dat un taler. După o perioadă de timp el a venit din nou şi l-a întrebat pe cel ce primise cinci taleri, ce a făcut cu ei. El a făcut din ei zece taleri.Cel ce primise doi, a făcut patru din ei. Dar omul care primise un taler, a spus: “Oh, eu l-am păstrat foarte sigur.“ Ce a făcut omul cel bogat auzind această declaraţie? El i-a luat acel taler înapoi.

Puteţi înţelege ceea ce vreau să vă spun în această discuţie de la inimă la inimă ? Lăsaţi intelectul la o parte, vedeţi? Acestea sunt faptele în faţa cărora stăm. Puteţi înţelege în felul acesta ceea ce vă arăt în faţa ochilor, cu insistenţă? Fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut şi fiecare secundă vă aduce mai aproape de sfârşit. Am pierdut timpul pe care l-am primit şi nu ne-am atins ţelul. Rezultatul va fi că noi rămânem ataşaţi în exterior şi că vom veni din nou. Iar cauza acestor ataşamente sunt doar dorinţele voastre. Dorinţele ne aduc înapoi.

Dorinţe lumeşti vă aduc înapoi(în lume), iar dorinţa de Dumnezeu vă va duce la El . Indiferent care ar fi dorinţa dominantă a voastră la sfârşitul vieţii voastre,voi veţi merge în aceeaşi direcţie, aceasta e o lege.

Nu ţin nicio prelegere grozavă, sunt doar cuvinte simple, este doar ceea ce am recunoscut. Şi cred că găseşte acordul fiecăruia. Nu spun nimic ce n-ar fi de înţeles. Nu credeţi şi voi la fel? Ce am făcut noi deci în această direcţie? Ne inducem în eroare pe noi înşine – din păcate. De ce nu-L întâlnim pe Dumnezeu? Pentru că-L păcălim!

Doi căutători ai Adevărului au mers odată la un Sfânt. Pentru a vedea care dintre ei este pregătit, el i-a supus unui test. El le-a dat câte un porumbel şi le-a spus: ”Omorâţi porumbeii într-un loc unde nu vă vede nimeni.„ Unul din ei a fost foarte rapid şi foarte deştept. El a mers după colţ, a omorât porumbelul şi a venit după câteva minute înapoi. Celălalt a umblat toată ziua de colo- colo, săracul nu a putut găsi niciun loc unde să nu-l vadă nimeni. Seara s-a întors înapoi.” Maestre, nu a existat niciun loc unde aş fi putut omorî porumbelul.„ ”De ce?„  ”Păi, în primul rând pentru că l-am văzut eu.„ El era pregătit.

Acestea sunt lucruri simple, singurul lucru necesar este să trăim după ele, asta e tot. Faptul că sunteţi un magistrat sau că aveţi un titlu de doctor, dacă sunteţi un rege sau împărat, nu joacă niciun rol. Va trebui să părăsiţi corpul şi veţi merge acolo unde aveţi ataşamente. Maeştrii vin din timp în timp să vă ridice deasupra corpului în primul rând. Dacă sunteţi ataşaţi în exterior, nu vă puteţi ridica, asta este prima lecţie, este alfabetul. Din acest unic motiv a fost conceput jurnalul. Înţelegeţi acum? Cum vă dezvoltaţi, cât timp alocaţi acestui lucru şi unde sunteţi ataşaţi? Renunţaţi la ataşamente, unul după altul. Noi ne petrecem timpul în neştiinţă. Dumnezeu vă cheamă în continuu în interior. Principiul sunetului, muzica sferelor care răsună sus, răsună în voi. Toţi Maeştrii spun acest lucru. Tulsi Sahib spune: ”Tonul răsună din ceruri şi mă cheamă înapoi„, Shamaz Tabrez spune: ”În acest templu, corpul acesta, aud un ton care mă cheamă în sus. Clopotul răsună încontinuu: ‘Veniţi înapoi copiii mei, veniţi înapoi‘„ Vedeţi voi? Dar noi nu ascultăm. Aşa văd Maeştrii şi este în fiecare din voi. Lumina vi se dă, pentru ca să vă arate calea pe care trebuie să o parcurgă, iar tonul vă dă direcţia. Acestea sunt cele două căi ce duc înapoi la Dumnezeu.

Maeştrii spun deci: ”Cum se împleteşte totul, cum s-a putut întâmpla aceasta? „ Motivul îl constituie dorinţele noastre. Nu suntem conştienţi de propria noastră fiinţă, am uitat-o. De unde vine această uitare? De la corpul omenesc. Avem corpul şi ne identificăm cu el, acesta e motivul. Pentru că noi acţionăm la nivel de corp, iar corpul se schimbă cu aceeaşi viteză ca şi lumea, ne aflăm într-o mare iluzie. Dorinţele ne ţin legaţi continuu de lumea exterioară. Ce se întâmplă atunci când părăsiţi corpul? Ce se întâmplă cu dorinţele după lumea exterioară? Dorinţa de Dumnezeu e mai bună decât dorinţa după lume.

Acestea sunt lecţii simple, pe care Maeştrii le dau, atât de simple, încât chiar şi un copil le poate înţelege, nemaivorbind de oamenii învăţaţi. Dar oamenii învăţaţi uită de obicei aceste lucruri prin dezbateri intelectuale. De aceea Maeştrii au o mare iubire pentru voi. Cine? Nu Maestrul, ci Dumnezeu în El, căci voi sunteţi copiii Lui. El trimite totdeauna oameni, ca să ne ducă înapoi.

Ce avem noi de făcut? Întrebarea este în primul rând, cine ne poate ajuta în această legătură. Doar un Maestru, numiţi-L cum vreţi voi, care este competent, care se poate ridica după propria Lui dorinţă deasupra simţurilor corpului şi care are acces la nivelele mai înalte. El pare să trăiască ca şi noi în această lume, dar el nu e legat de ea. Barca Lui e tot timpul în apă, dar în barcă nu e nici odată apă. Ce face El? El spune totdeauna: ”Vedeţi, Dumnezeu vă cheamă înapoi. El e în voi, acestea toate le primiţi (în interior), dar voi sunteţi neştiutori şi sunteţi ataşaţi în exterior. Trăiţi într-o mare iluzie şi nu vă ocupaţi de acest lucru.„

Deci dacă aţi întâlnit un asemenea Maestru, atunci Dumnezeu l-a trimis. Căci voi sunteţi copiii Domnului, El vă poartă iubire. El are milostenie pentru noi şi se îngrijeşte de binele nostru. Dacă am mers odată la picioarele unui Maestru, atunci El trebuie să se îngrijească de noi. Ce face El? El deapănă toate acţiunile noastre anterioare. El deapănă totul, folosesc cuvântul ”depănare„. El deapănă pentru a ne echivala datoriile, El vă ia înapoi dacă voi pur şi simplu urmaţi instrucţiunile Sale, acesta fiind punctul important.

În mod normal nu îi urmăm sfaturile, noi le modificăm pur şi simplu, ca să corespundă propriilor noastre interese şi ţeluri. Noi ne înşelăm pe noi înşine. Îl înşelăm pe Dumnezeu în noi, pe Maestrul în noi. De aceea repet totdeauna: ”Fiţi sinceri cu voi înşivă. Voi Îl înşelaţi pe Dumnezeu în voi şi pe voi înşivă.„ Într-un final voi trebuie să lăsaţi în urma voastră lucrurile exterioare, toate ataşamentele, toate plăcerile şi tot ce posedaţi. Începeţi deja de acum cu acest lucru. Cum? Dacă primiţi legătura cu puterea Naam în voi, şi dacă rămâneţi în legătură cu ea şi trăiţi după sfaturile Maestrului, aceste lucruri vă vor lăsa încetul cu încetul. În tot cazul, aici nu găsim de loc linişte, lucrurile exterioare nu primesc noroc şi bucurie. Dar noi percepem bucurie doar în lucrurile exterioare, atâta timp cât ne îndreptăm atenţia asupra lor. Dacă ni se ia ceva sau dacă trebuie să renunţăm la ceva, ne simţim nefericiţi. Dacă tânjim la pace eternă şi la bucurie eternă, trebuie să venim în contact cu această Putere, care este de neschimbat şi eternă. Dumnezeu nu moare niciodată. Lucrurile exterioare vă părăsesc. Maeştrii vin să vă dea legătura cu Puterea Divină ce se manifestă. De aceea spune El deci: ”Detaşaţi-vă încetul cu încetul de lume.„

Pentru ce există jurnalul? Indiferent din care motiv sunt punctele în parte care conţin ataşamentele voastre, dezlipiţi-vă de ele, detaşaţi-vă una după alta de ele şi folosiţi mai mult timp pentru meditaţie. Meditaţia înseamnă retragerea atenţiei din exterior şi luarea  legăturii cu Puterea ce este în voi. Maeştrii spun că putem avea în această viaţă pace eternă şi bucurie eternă, că putem fi fericiţi pentru totdeauna şi nu vom fi niciodată nefericiţi. Vă roagă spre binele vostru ca să veniţi în legătură cu Puterea Divină ce se manifestă, care este eternă şi care conţine toată fericirea, bucuria şi toată înţelepciunea. Atunci veţi avea acest lucru şi în viaţa voastră(exterioară). Toate grijile voastre vor fi înlăturate, toate greutăţile şi decepţiile voastre vor lua capăt. Maeştrii vor să vă dea pur şi simplu pacea eternă şi bucurie, mai mult nu vor. Rămâneţi acolo, (în compania) unde sunteţi. Voi aveţi diferite însemne exterioare,dar acest lucru nu face nicio diferenţă. Fiecare religie , fiecare Maestru doreşte ca voi să vă realizaţi. Încercăm doar să trăim după reguli şi instrucţiuni care au fost stabilite de noi, dar noi nu ar trebui să le uităm sensul.

Veţi constata cât de necesară e meditaţia şi cât de important e jurnalul! Acest lucru e valabil în cazul fiecăruia, la fel şi pentru mine. Legea nu cruţă pe nimeni, necunoaşterea acestei legi nu constituie o scuză. Chiar dacă afirmaţi că nu cunoaşteţi aceste lucruri, totuşi trebuie să mergeţi în lumea de dincolo. Timpul trece clipă după clipă, fără ca să vă cruţe. Timpul şi mareea nu iartă pe nimeni.

Gândiţi-vă odată în linişte la aceste lucruri. Aceasta este o ocazie pe care Dumnezeu v-a dat-o , pentru ca să vă daţi seama cine sunteţi şi ce se întâmplă cu voi. În oraş nu aţi visat niciodată la aceste lucruri, nu-i aşa? Acest scurt timp în care sunteţi aici afară, valorează mai mult decât smaragdele, aurul şi nestematele. Atâta timp cât sunteţi aici, uitaţi întregul vostru mediu înconjurător şi priviţi lucrurile din perspectiva corectă, vedeţi ce se întâmplă cu ele şi ce faceţi voi. Vă tot scufundaţi în jos în lume, doar pentru a veni din nou? Sau căutaţi să mergeţi înapoi? Atunci veţi primi ajutor.

Maeştrii vin să vă ajute. Ei vă dau în prima zi o experienţă despre felul în care vă ridicaţi deasupra simţurilor corpului, ei se vor îngriji de faptele voastre, de karmele trecute. Ei le deapănă. Aceasta este o sarcină foarte grea. Sufletul se sperie atunci când se gândeşte la această sarcină.

Este o mare îndurare a fi la picioarele unui Maestru. Cine dă această îndurare? Dumnezeu. Şi cui o dă El? Celor la care le e dor de El. Cu cât omul este mai înfometat după îndurarea Divină, cu atât mai repede primeşte ceva. Dorul de Dumnezeu vă va aduce mai aproape de El. Dacă voi faceţi un pas spre El, El va face sute de paşi ca să vă vină în întâmpinare. Iar dacă dorul vostru vă duce şi vă trage în lume, exact în cealaltă direcţie, atunci veţi merge în jos, asta e tot.

Fiţi conştienţi că nicio învăţătură exterioară nu ne va ajuta, atâta timp cât nu suntem propriul nostru profesor. Voi ştiţi deja aceste lucruri, nu vă spun nimic nou. Vedeţi, acestea sunt fapte concrete. Atâta timp cât voi nu vă învăţaţi pe voi înşivă... aţi auzit această discuţie. Acum trebuie să vă observaţi voi înşivă, să vedeţi ce faceţi. Trebuie să înţelegeţi (despre ce e vorba).

Nimeni nu vă poate ajuta, atâta timp cât nu vă ajutaţi voi înşivă. De aceea, gândiţi-vă în linişte la ceea ce v-am spus. Dacă dragostea pentru Dumnezeu predomină în continuare, toate celelalte se vor diminua. Iar voi aveţi garanţia că mergeţi înapoi la Dumnezeu atunci când vă părăsiţi corpul, dar şi acuma veţi fi la El. În Koran Dumnezeu spune: “La cel ce se gândeşte la mine, la acela mă gândesc eu.“ Puneţi bine la inimă ceea ce v-am spus, gândiţi-vă în linişte la acestea. Nimeni nu vă poate ajuta atâta timp cât nu vă ridicaţi voi înşivă şi cât timp nu deveniţi propriul profesor. Rezultatul va fi că veţi simţi totdeauna pace şi bucurie.

Acestea sunt discuţii de la inimă la inimă, vedeţi ? De la inimă la inimă, nu sunt prelegeri şi nici nu este ceva nou. Sunt simple fapte; dar noi am fost ocupaţi totdeauna cu alte lucruri. Noi ne-am făcut totdeauna prea multe griji pentru lume, şi nu pentru propriul nostru sine. Cum putem să ştim care este destinul nostru şi cum trebuie noi să plecăm dacă nu ne ocupăm de propriul nostru sine? Noi ţinem cont totdeauna doar de alţii: “Cum o să gândească oamenii despre mine?“ şi asta se numeşte a ne ocupa de lucrurile exterioare.

De acum încolo rămâneţi în dulcea amintire plină de iubire către Dumnezeu, nu-L uitaţi. Păstraţi-o pentru două-trei zile.

Ramakrishna spune: “Dacă cineva petrece trei zile cu gândul neîntrerupt în amintirea plină de iubire către Dumnezeu, atunci acela îl va întâlni pe Dumnezeu.“ O să devină pasiune predominantă. El a spus: Neîntrerupt trei zile la rând; neîntrerupt.

Cred că voi acum nu vreţi să plecaţi. Să aveţi amintirea plină de iubire către Dumnezeu, asta e bine.