De Sant Kirpal Singh – din cartea “The Way of the Saints“, extras din capitolul 1

Doresc să povestesc câteva lucruri din viaţa acelei mari personalităţi, la picioarele căreia am avut marele noroc să stau. El a fost Sant Satguru al timpului Său şi un rege al spiritualităţii.

Marea zi în care Hazur Maharaj a venit pe lume în forma Sa fizică, a fost în ziua de marţi, 27 iulie 1858. Locul Său de naştere a fost Mahmansinghwala, în districtul Ludhiana, în Punjab. Tatăl Lui, Kabal Singh Grewal lucra în cadrul armatei, mama Lui s-a numit Jeevni.

Deja din copilărie, Kabal Singh se afla cu mult drag în compania bărbaţilor sfinţi şi îi servea cu sinceritate. De aceea Baba Sawan Singh avea ocazia să facă acelaşi lucru, căci el a rămas tot timpul alături de tatăl Lui până în anul 1870. Iubirea de a fi în apropierea oamenilor Îndumnezeiţi şi de a le servi, s-a dezvoltat în El în aşa măsură încât a petrecut fiecare moment liber pe care l-a avut în perioada 1870 până în 1878 în acest mod. După ce în 1878 a terminat clasa a zecea, a început să lucreze, dar El s-a îmbolnăvit şi a trebuit să se întoarcă acasă, unde a rămas doi ani. În decursul acestor doi ani, El a întâlnit un mare renunţător cu numele de Bhoop Singh Ji, un expert în Vedanta şi Yoga, profitând foarte mult de timpul petrecut în preajma lui. Drept rezultat, Hazur a fost umplut de dorinţa de a renunţa la lume şi de a deveni un Sadhu. Din fragedă copilărie a purtat în adâncul inimii Lui conştiinţa predispoziţiei spre lucrurile spirituale şi aversiune pentru treburile lumeşti.

Sufletele cu adevărat măreţe îşi pun deoparte preferinţele proprii şi îndeplinesc prima dată sarcinile care sunt cerute de obligaţiile lumeşti. Totdeauna când se ridica în El dorinţa de a se retrage de la viaţa lumească, El punea la o parte această strădanie nobilă, gândindu-se la părinţii Lui, căci el era unicul lor copil. De aceea a preferat să le servească lor, căci El ştia că un renunţător nu poate servi după propria alegere, ci trebuie să fie dispus să servească întregii omeniri – acolo unde este nevoie. Acest lucru este marcant pentru marea înţelepciune a Lui Hazur, căci cel ce se sustrage de la atribuţiile lui, nu poate atinge niciodată perfecţiunea.

Până în 1883, când Baba Sawan Singh avea douăzecişicinci de ani, viaţa Lui a decurs în acest mod. Atunci tatăl Lui a insistat ca El să intre în cadrul armatei şi a căutat pentru fiul său un post de ofiţer la comandant. După ce şi-a luat examenul la “Thompson College of Engineering“ El a obţinut un post de ofiţer; în acelaşi timp I s-a oferit un post de inginer în serviciul civil. El a preferat ultimul post, şi aşa a acceptat serviciul ca supraveghetor în Nowshera.

(Potrivit obiceiurilor din India) Baba Sawan Singh a fost căsătorit de tânăr, dar soţia Lui a murit încă înainte de ceremonia propriu-zisă de căsătorie, “gama“. După douăzecişicinci de Brachmcharxja (viaţă pură) a fost căsătorit din nou. De această dată El s-a căsătorit cu Shrimati Krishan Kaur şi a avut trei copii.

Baba Sawan Singh a fost foarte deschis, datorită cunoştinţelor Sale în punjabi, hindusă, urdu, persană şi engleză El a studiat scrierile tuturor religiilor. În Nowshera, Baba Sawan Singh a auzit prelegerile lui Baba Karam Singh din Mardan, iar când El a mers în Peshnawar, l-a întâlnit pe Baba Kahan , un suflet iluminat, petrecând mult timp la el. Într-o zi Hazur l-a rugat: “Baba, dă-mi ceva !“ Dar Baba Khan a răspuns: “Nu, eu nu pot să-ţi dau ceea ce-ţi doreşti, dar tu vei primi cu siguranţă acest lucru – altcineva ţi-l va da!“

Maestrul perfect al acestui timp a fost Baba Jaimal Singh Ji Maharaj. Într-o zi în august 1894, Baba Jaimal Singh şi o elevă de a lui mergeau de-a lungul străzii Kohmarie, unde Hazur inspecta stadiul de evoluţie al lucrărilor în construcţii, în calitate de director adjunct. Când Baba Jaimal Singh împreună cu însoţitoarea lui au trecut pe lângă El, Baba Jaimal Singh a arătat spre Hazur şi a spus: “Eu am venit aici pentru acest om!“ Eleva a făcut următoarea observaţie: “Tu ai venit aici pentru un om ciudat, care nici măcar nu şi-a ridicat capul ca să te salute!“ Babaji a explicat prieteneşte: “Această personalitate a venit pe lume doar pentru a îndeplini o foarte nobilă sarcină a vieţii, în patru zile el va veni la mine.“ Hazur a venit în compania lui Sukh Dyal la Babaji. După ce a ascultat patru zile la rând Satsang, El a primit iniţierea şi a rămas două luni de zile la Baba Jaimal Singh.

Pe când Baba Jaimal Singh a părăsit Kohmaire, Hazur şi-a petrecut majoritatea timpului meditând şi pentru că iubirea către Maestrul Lui creştea continuu, inima Lui devenea tot mai grea de tristeţe, pentru că El era despărţit de Maestrul Său. El l-a vizitat pe Babaji cât de des a putut, pentru a primi binecuvântarea de nepreţuit a prezenţei lui.

În 1902 s-a pus piatra de temelie pentru marea hală de Satsang din Beas, iar când clădirea a fost terminată, Baba Jaimal singh i-a spus la Bibi Rukko – un suflet luminat care trăia în Dera: “Eu nu voi ţine niciun Satsang în această hală!“ Ea a început să plângă, dar după câteva momente a întrebat: “Maharaj, cine va ţine Satsang după tine?“ Babaji a răspuns: “Du-te în hală şi ai să vezi însuţi!“, iar când ea a păşit în hala goală, l-a văzut pe Baba Sawan Singh şezând în linişte pe podium.

În 29 decembrie 1903 Baba Jaimal Singh şi-a părăsit corpul fizic, după ce i-a transmis Lui Baba Sawan Singh capodopera lui spirituală. După ce Hazur a fost în pensie, a venit în 1911 în Dera, ca să trăiască acolo şi ca să-şi consacre întregul Lui timp capodoperei spirituale. Indiferent cine dorea Adevărul, venea la El şi primea darul de nepreţuit, indiferent de apartenenţa religioasă pe care o avea. Cu toţii au fost cadorisiţi cu bogăţiile spiritualităţii.

Hazur prezenta tainele divine cu atâta uşurinţă, încât frumuseţea cuvintelor Lui mergea direct în inimi, în adâncul cărora lăsa o amprentă de neşters. Acest lucru este posibil doar atunci, când o personalitate într-adevăr competentă, explică prin propriile experienţe practice ezoterice şi ne spune cum sunt ele în realitate, având competenţa de a atinge şi ultimul unghi al înţelegerii – nu doar prin vorbe goale, ci cu rezultatele propriilor experienţe spirituale vaste – explicând principiile de bază care stau la baza experienţelor.

Acest Maestru Sfânt şi mare a călătorit de-a lungul şi latul Indiei, iar soliile Sale spirituale au fost precum balsamul pe inimile rănite a sute şi mii de oameni. Dorinţa Lui profundă a fost ca să se aducă toate religiile la aceeaşi bază comună şi de a aduna întreaga omenire precum se înşiră perlele pe şnur, pentru a o pune pe calea străveche a spiritualităţii, care conduce la ţelul comun al tuturor religiilor. El a spus: “Bazele tuturor religiilor sunt la fel. Există doar un singur Dumnezeu. Toţi oamenii sunt copiii Lui şi prin acesta sunt legaţi între ei în frăţie. Întreaga creaţie este o manifestare a acelei realităţi- este un suflet, care îşi extinde peste tot puterea şi influenţa –o lumină care îşi extinde strălucirea peste tot universul – un soare care luminează fiecare atom.“

În întreaga Sa viaţă nu a ratat nicio ocazie ca să încerce să reformeze masele de oameni şi  să le schimbe punctul de vedere. Chiar şi la vârsta de 90 de ani a consacrat optsprezece din douăzecişipatru de ore ale zilei serviciului către omenire, neacordând atenţie comfortului Său fizic.

Ca şi rezultat al dezinteresului Său faţă de odihnă, deşi lucra din greu încontinuu, fără repaos, corpul Lui fizic nu a mai putut suporta povara oboselii. La cererea insistentă a mai multor oameni, Hazur a fost de acord să se odihnească şi să primească tratament medical. Aşa a venit El în septembrie 1947 în Amritsar, ca să se trateze. Dar înainte ca El să părăsească Dera, a încropit un comitet pentru probleme organizatorice în Dera. În dimineaţa zilei de 12 octombrie 1947 m-a chemat la El la ora şapte. Când am ajuns în compania Lui preţioasă, El a spus: “Toate sarcinile mele le-am împărţit(distribuit), dar sarcina de a acorda Naam – iniţierea şi îndeplinirea muncii spirituale nu le-am atribuit încă nimănui. Acestea ţi le predau azi ţie, în aşa fel încât această ştiinţă sfântă să se extindă.“ Când am auzit acestea, ochii mei s-au umplut cu lacrimi şi deprimat cum am fost, l-am rugat pe Hazur: “Hazur, pacea şi siguranţa pe care o am când stau la picioarele Tale, nu o pot primi la nivelele mai înalte…“ Inima mea s-a umplut de teamă, nu am mai putut vorbi şi am privit în faţa mea, în timp ce Hazur mă încuraja tot timpul şi mă consola.

Oricând am avut onoarea după aceea să fiu singur cu Hazur, el vorbea cu mine despre lucrurile interne din Dera şi îmi dădea instrucţiuni,spunându-mi ce să fac atunci când el va pleca pentru totdeauna.

În decursul acelor zile când a fost bolnav, pe când era culcat la pat, la sfârşitul lunii  februarie 1948, Hazur a întrebat într-o zi: “Câte suflete au fost iniţiate de mine?“ S-a căutat în documente şi după ce s-au făcut calculele, i s-a spus Lui Hazur: “Până acum au fost trezite 150.000 de suflete de către Hazur.“ Hazur a răspuns: “În ordine.“ Pe când am fost la Hazur în aceeaşi seară, El a spus: “Kirpal Singh, eu am făcut jumătate din munca ta, dând Naam la 150.000 de oameni, restul muncii trebuie să o îndeplineşti tu!“ Cu mâinile împreunate i-am spus bâlbâit cuvintele: “Hazur… o să fie aşa precum porunceşte Hazur…Eu doresc ca şi cealaltă jumătate a muncii să fie îndeplinită de către Hazur…O să facem tot ce doreşte Hazur de la noi… Eu doresc ca Hazur să rămână la noi şi doar să stea şi să privească , şi doresc ca toate instrucţiunile să fie îndeplinite în prezenţa lui Hazur.“ Hazur stătea culcat liniştit şi m-a privit.

În dimineaţa zilei de 1 aprilie 1948, datorită bunătăţii lui Hazur mi s-a dat posibilitatea – bineînţeles prin ajutorul unei femei care –L îngrijea – să fiu pentru circa 10 sau 15 minute singur cu Maestrul. În acest răstimp stăteam cu inima grea lângă patul Lui şi mă rugam către Hazur: “Maestre, Tu stai deasupra corpului şi deasupra a ceea ce influenţează corpul, eşti neatins de bine şi de rău, dar noi, fiinţe nenorocite şi neajutorate nu putem suporta să te vedem cum suferi trupeşte. Tu ai toată puterea. Am fi atât de recunoscători dacă Hazur în marea Sa bunătate ar îndepărta însemnul bolii de pe trupul Său.“

Este adevărat că rugăciunea are succes atunci când toate celelalte eforturi omeneşti dau greş. Hazur în milostenia Lui a auzit această rugăciune. Când am deschis ochii după ce am spus rugăciunea, corpul Lui Hazur a fost într-o stare de perfectă linişte. Fruntea îi strălucea, radiind. El şi-a deschis ochii plini de valuri de iubire, îmbătat de iubirea divină a Lui Dumnezeu, a aruncat o privire asupra fiinţei mele modeste – ambii ochi îi străluceau cu o splendoare radiantă, precum ochii unui leu. Mi-am înclinat capul într-o veneraţie taciturnă şi El a spus: “Totul este din bunătatea Lui Hazur!“

Hazur s-a uitat fără întrerupere trei până la patru minute în ochii mei, iar ochii mei au aflat într-o mirare liniştită o asemenea fericire de nedescris, care mi-a umplut tot corpul până în adânc cu o asemenea stare de îmbătare divină, pe care n-am simţit-o niciodată în viaţa mea înainte. Aşa a apus soarele strălucitor al spiritualităţii în cel de-al nouăzecilea an al Său, în dimineaţa zilei de 2 aprilie 1948, la ora 8.30 , după ce şi-a radiat lumina în inimile a milioane de oameni.