What help us to know ourselves what things are not helping factors, and how we can analyse ourselves from the outgoing faculties and intellect is a practical subject. This is truly called spirituality.
Sant Kirpal Singh

Mesaj de Crăciun 1959

Scris de Sant Kirpal Singh, 1959


Neg2 02739Dragii mei,

Vă trimit salutul meu sincer în această zi de bun augur de Crăciun.

Însă hai să vedem unde ne aflăm. Norii distrugerii cu tot arsenalul lor, atârnă deasupra omenirii fiind gata de a se prăbuși în orice moment. Marea putere a bombei atomice distrugătoare- mărturia Hiroshimei și celor din Nagasaki - este deja întrecută de arme de distrugere și de război mult mai groaznice, arme care de atunci au fost finalizate. Dacă mai facem încă o greșeală, ea va duce la ștergerea întregii civilizații, pe care natura umană trecătoare a construit-o de-a lungul perioadele ei.

Sunt vizibile eforturile serioase și bine intenționate făcute de marile personalități ale lumii pentru evitarea marelui val de distrugere. Noi le dorim acestora tot binele și mult succes. Dar să punem și noi mica noastră contribuție în această mare muncă și să jucăm un rol important ca să aducem pace în noi înșine, vecinilor noștri și lumii întregi.

Există atâta suferință în lume, bărbați și femei rătăcesc prin întuneric. Să trecem prin această lume dăruind dragoste și compasiune tuturor. Hai să îi servim pe cei săraci și frânți de viață, să ne servim frații și surorile, păsările și animalele și întreaga creație în care se află suflarea vieții. Să nu ne irosim energia în întrebări și controverse. Să aprindem câteva lumânări pe altarul omenirii suferinde. Acest lucru se va putea atinge doar prin înțelegerea corectă și anume că întreaga omenire este una. Sufletul din om este de fapt esența Domnului. Suntem membrii aceleiași familii, cea a Lui Dumnezeu. Suntem cu toții frați în Dumnezeu. Când vom învăța că Dumnezeu se află în fiecare inimă, atunci ar trebui să avem respect și iubire pentru toți. Această realizare trebuie să aducă zorii asupra omenirii.

Ați fost puși pe calea înapoi spre Dumnezeu; aceasta este cea mai naturală și ușoară cale dintre toate. Nu vă abateți de pe ea. Transcendeți corpul ca să zburați în regiunile mai înalte ca să vă cunoașteți pe voi înșivă și ca să vedeți că sunteți o picătură din Marele Ocean al Conștiinței. Radiați iubire în întreaga creație. Grația Puterii Maestrului lucrează din belșug deasupra capetelor voastre. Să emanați prin toți porii corpului vostru: “Iubire și pace să fie peste întreaga lume”. Fie ca această bombă de pace și dorințe bune să învingă bombele distrugerilor. “Iubește și totul ți se va da”.

Fiecare acțiune are o reacție. Precum semănați, așa veți recolta. Fie ca șederea noastră fizică să fie dulce din punct de vedere etic, plină de iubire, cooperare și toleranță. Fără de acestea, marele zbor spiritual nu poate exista. Fiți atenți. Suntem pe calea către perfecțiune. Noi încă nu suntem perfecți. O să mai poată să existe eșecuri din partea voastră și neînțelegeri între voi. În primul rând trebuie să îndeplinim mottoul: “uită și iartă”, iar apoi va urma reconcilierea prin contacte pline de iubire reciprocă. S-ar putea ca să mai existe multe lucruri false afișate în mod colorat și fermecător, pentru a vă induce în eroare. Toate lucrurile care vă îndreaptă către viața senzuală, nu vă pot ajuta și ridica deasupra simțurilor. Nu permiteți cuvintelor răsunătoare să vă țină calea. Fiți statornici și atenți în tot ce faceți. Sentimentele, emoțiile, vizualizările și deducțiile sunt supuse erorii. Știți asta, deoarece vedeți ceva dincolo de emoții și sentimente. Nu lăsați credința să dea loc vre-unei căi care e în detrimentul vostru. Cu încrederea în Puterea Maestrului care se află de-asupra capului vostru, avansați în fiecare zi.

Sunteți protejați de Puterea Maestrului care lucrează deasupra capetelor voastre. Să fiți dependenți de El, căci veți avea parte de tot ajutorul interior de care aveți nevoie. Maestrul își așteaptă copiii Săi dragi să vină la El, în interior.

Cu toată dragostea și urările de bine pentru cariera voastră plină de succes în anii care urmează.

 

Consola de depanare Joomla!

Sesiune

Informații profil

Utilizare memorie

Interogări bază de date