O circulară emisă în 11 noiembrie 1967

Dragi copiii ai Luminii,

Binecuvântaţi sunt cei dragi şi neprihăniţi ce pentru motivul Adevărului se oferă să lucreze cu Maestrul, cu atât mai mult cei care sunt angajaţi efectiv în muncă. Este într-adevăr un privilegiu rar care vine în cale ca un har şi nu pentru că este ceva special în noi, iar noi nu trebuie să ne simţim entuziasmaţi şi ezaltaţi în această privire. Dimpotrivă, ar trebui să mulţumim astrelor noastre pentru că  ne-au dat o asemenea oportunitate şi să încercăm să servim cauza nobilă cu căinţă şi umilinţă. Acesta ar trebui totdeauna să fie efortul nostru serios de a ne face pe noi înşine demni de încredere şi responsabilitatea cu care am fost dornici să fim încredinţaţi în ciuda slăbiciunilor şi a deficienţelor noastre .

S-ar merita totdeauna să facem o pauză ocazională pentru a face o analiză a ceea ce suntem, deoarece câteodată suntem pierduţi în zelul nostru, dincolo de limitele lumii de dincolo şi de limitele Adevărului. Mintea omenească este foarte complicată şi vicleană. În diferite moduri, pe nesimţite, începe să joace feste. Cu timpul începem să simţim că suntem aleşii Domnului. Noi ştim foarte bine că Planul Divin şi Puterea Divină nu poate să lucreze decât prin noi. Noi ar trebui să ştim că ne aflăm pe drumul către perfecţiune şi că nu suntem sub nicio formă în apropierea perfecţiunii. Perfecţiunea este ţelul ce trebuie atins. Fiţi perfecţi precum Tatăl vostru în ceruri este, învăţăturile pe care Hristos le-a propovăduit cu 2000 de ani în urmă sunt tot atât de adevărate azi, precum au fost atunci.

Un discipol nu stă deasupra Maestrului său, precum nici un sclav nu stă deasupra stăpânului lui. Discipolului îi ajunge dacă va fi ca şi Maestrul său, iar sclavului dacă e ca şi stăpânul său. De aceea trebuie să dezvoltăm în noi virtuţiile Maestrului şi ale stăpânului,iar care sunt aceste virtuţi aflăm din următoarea întrebare. Smerenia e cea mai mare înfrumuseţare pentru ei. Smerenia în primul rând şi smerenia ca şi ultima cerinţă – este ceea ce ei predică. „Fericiţi sunt cei săraci cu duhul”, căci a lor este Împărăţia Cerurilor. Din acest motiv accentul aici este pus mai mult pe tema „ Sărăcia duhului„ decât altceva. Acesta este deci motivul tuturor cei ce lucrează pentru cauza sacră.

Următorul lucru este iubirea – iubirea pentru unul(Dumnezeu) şi iubirea pentru toţi ceilalţi. Iubeşte-ţi seamănul, căci iubirea este împlinirea legii Domnului. Cine nu iubeşte, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, căci Dumnezeu e iubire. Un pic de plămădeală de iubire o să se răspândească în toată plămădeala, şi pe toţi din jurul tău. Şi iubirea perfectă dă naştere la frică. Atunci când ea e cel mai puţin monitorizată, să ştiţi sigur că iubirea încă nu a perfecţionat inima.

În mod natural, din iubire izvorăsc ideile legate de serviciul devoţinuii şi sacrificiu. Iubirea crede în a da – să dăm ce avem mai bun şi să nu acceptăm nimic în schimb, căci altfel ar fi un schimb – şi nu iubire. “ Serviciul înaintea eului propriu“ este ceea ce iubirea ne învaţă. Prin iubire serviţi-vă unul pe altul – este ceea ce Apostolul Paul i-a învăţat pe Galateeni, şi prin ei întreaga omenire. Dacă privim critic, vom realiza repede că toate serviciile pe care le facem şi par a fi făcute pentru alţii, nu sunt pentru alţii, ci pentru noi înşine, pătrunzând peste tot şi în toate, inclusiv în propria noastră persoană, în carne şi oase.Aceasta fiind situaţia, nu există niciun motiv pentru a susţine orice credit. Serviciul plin de iubire trebuie făcut prin urmare liber, deplin şi în mod natural, ca şi o chestiune normală, care reîmprospătează toate inimile, care va schimba pământul pustiu şi sumbru, într-o veritabilă grădină a Edenului, pentru care ne rugăm cu atâta sinceritate în fiecare zi, dar pare să se îndepărteze de noi, cu cât ne dorim această grădină mai mult.

Acolo unde serviciul plin de iubire începe să curgă liber din adâncul interiorului unei inimi, acea inimă bineînţeles va deveni saturată cu laptele bunătăţii umane şi devine blândă ca un miel. Eliberat de spinii şi mărăcinii aroganţei şi mândriei, omul devine inofensiv ca un porumbel. El nu poate răni sentimentele altora, prin gânduri, cuvinte sau fapte. Lui i-ar fi teamă să judece pe alţii şi să facă observaţii şi comentarii.Nu-i judecaţi pe alţii, căci voi veţi fi apoi judecaţi şi găsiţi vinovaţi de către Marele Judecător. Acest lucru îl va păzi. Inima omului este lăcaşul Lui Dumnezeu şi nu ar trebui rănit în niciun chip. Un derviş musulman merge aşa de departe încât spune că putem să ardem Coranul dacă vrem şi faceţi Kaaba praf, dar nu lezaţi inima omului pentru că este lăcaşul Domnului. Curtoazia , veţi vedea, nu costă nimic, dar aduce multe dividende. Când limba vorbeşte, se întâmplă din abundenţa inimii. Dacă cultivaţi puritatea inimii, limba voastră va deveni automat dulce ca mierea. O tăietură a limbii este întotdeauna mai profundă decât o tăietură de sabie şi rămâne tot timpul verde şi cangrenată. Noi ar trebui să evităm toate discuţiile inactive, pentru fiecare cuvânt nefolositor pe care oamenii îl spun,  vor da socoteală in ziua judecăţii.

Acestea sunt doar câteva dintre adevărurile axiomatice care au fost plasate înaintea voastră ca orientare şi ajutor social, astfel încât să puteţi beneficia de acolo – nu numai voi, ci va trebui să poată beneficia şi alţii prin exemplul vostru nobil. Un exemplu este mai bun decât sute de predici, iar o uncie de practică  face mai mult decât tone de dispute şi disertaţii teoretice.

Ba mai mult, există o tendinţă în creştere ca unele persoane să facă diviziune între Satsangi – “ buni “  şi “ răi“  . Toţi Satsangi sunt Satsangi şi unul care a fost ales, numit, justificat, acceptat şi slăvit de a fi legat de aspecte ale vieţii interioare, cu Lumina şi Sunetul Domnului – curentul Sunetului – acela este cu adevărat în legătură cu Adevărul (Sat) şi în consecinţă este un Satsangi. Este greu justificabilă o clasificare în Satsangi buni şi răi, se spune că Dumnezeu a creat pentru prima dată Lumina; Noi cu toţii suntem copiii Luminii; Întreaga Creaţie provine din Lumină, de ce să credem că cineva este rău ? Aceasta fiind situaţia, suntem cu toţii egali în ochii Domnului. Cel ce crede altceva, mi-e teamă că nu a sosit încă la rudimentele ştiinţei sacre. Unii poate se dezvoltă în interior mai lent, alţii mai rapid; acest lucru diferă la fiecare, căci fiecare îşi are fundamentul său mental specific, ce provine de la încarnările din trecut, dar a-i face răi pe ceilalţi nu este un lucru justificat cel puţin. Şi dacă cineva face acest lucru, va da dovadă de prost gust şi cu cât scapă mai repede de acest obicei, cu atât mai bine pentru el şi pentru toţi cei ce sunt implicaţi. Un copil îi este drag mamei şi dacă el / ea este mânjit cu murdărie, căci mama îl spală cu dragoste şi îl îmbrăţisează. Dar să ştiţi cu siguranţă că cei ce se simt exaltaţi sunt degradaţi, iar cei ce se umilesc, însăşi sunt exaltaţi. Un copac încărcat cu flori şi cu crengi curbate de greutatea fructelor, comparativ cu un palmier înalt care nu rodeşte niciun fruct. Încă odată: un copac este recunoscut după fructele pe care le face. Fiţi cu adevărat copiii Luminii şi luminaţi pentru ceilalţi care pot să ia lumina  în inima lor, iar lumina voastră va fi ca şi o lanternă la picioarele lor, pentru ca să nu se împiedice, dar care îi ghidează pe calea către Dumnezeu, fiind ghidaţi pe calea către Dumnezeu, căci în ea e datoria lor către El şi Puterea Divină cu care aţi fost uniţi cu milostenia Puterii Maestrului. Dacă veţi trăi după aceste instrucţiuni, Maestrul va veni mai repede la voi, să-i vadă pe toţi în armonia plină de iubire.

Pot să adaug căteva cuvinte despre iniţierea în ştiinţa ezoterică a sufletului, înainte de a încheia. Iniţierea, trebuie să ştiţi, nu se acordă la întâmplare, sau  la simpla solicitare, ci în conformitate cu anumite principii interioare. Recomandarea voastră este necesară, astfel încât să poată fi îndeplinită în măsura în care e posibil, încât să nu aveţi remuşcări sau să vă simţiţi lezaţi dacă ceva nu merge bine pe parcurs. Câteodată se poate întâmpla ca anumite persoane să nu apară după anumite standarde obişnuite ca fiind calificate pentru a li se dărui Naamul -şi totuşi li se dă Naam, pentru că pur şi simplu li s-a ordonat de sus acest lucru. Acestea sunt deci lucruri care nu pot fi judecate în toate cazurile la nivel uman.

Cu toată dragostea şi cu gânduri bune pentru toţi, cu afecţiune, al vostru, Kirpal Singh