Maeştrii nu aparţin unei persoane anume, ei vin pentru toţi oamenii, nu doar pentru un grup sau altul. Ei ne mijlocesc o ştiinţă care este dincolo de simţuri – este un ocean al îmbătării, e strălucirea enormă a culmii fericirii.

Sant Kirpal Singh


Kirpal-Singh-1974

Suntem deci cu toţii iubiţii şi devotaţii unei Puteri mai mari, care a fost denumită în atâtea feluri, iar aceste nume le-am dat noi Lui Dumnezeu, precum v-am explicat ieri. Există deci mii de îndrăgostiţi, care au însă un singur iubit. Nu e aşa? Au creştinii un alt Dumnezeu pe care ei Îl iubesc, iar ceilalţi un altul? Nu! Există doar un singur Dumnezeu.

El, cel de care ne este dor, este iubitul întregii lumi şi este unicul Dumnezeu pentru toţi oamenii. El nu este un Dumnezeu special pentru o anumită religie sau pentru alta, nu constituie monopolul vre-unei secte, religii sau altceva, El există pentru noi toţi. Iar noi suntem din aceeaşi esenţă ca şi Dumnezeu şi trebuie să devenim una cu El.

Sincer vorbind de când am fost separaţi de El, L-am uitat. Deoarece ne aflăm sub marea iluzie, precum v-am explicat ieri. Deci, Dumnezeu este unul pentru toţi oamenii, pentru întreaga Creaţie, toţi cei devotaţi au aceeaşi dorinţă: să-L întâlnească pe acelaşi unic Dumnezeu, nu este aşa?

Cei ce tânjesc cu adevărat după El, care au cu adevărat dor de El, sunt sincer spus adevăratele lui rude. Deci cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, sunt legaţi între ei printr-o rudenie adevărată, nu e aşa? Iar cel ce ne vorbeşte despre El, despre Dumnezeu,eu gândesc că este fratele nostru, prietenul nostru.

Deci el ne uneşte şi ne aduce într-o asemenea legătură cu Dumnezeu, legătură care nu poate fi distrusă vre-o dată nici în lumea aceasta, nici în lumea de dincolo.

 

Sant Kirpal Singh din Vancouver în 10 noiembrie 1972

 

Read more:
Forever with Him –
on the following pages Dr Harbhajan Singh describes the painful time till the physical departure of Sant Kirpal Singh on 21 August, 1974.
(Opens in a new window)